Sa bata ploaia in fereastra,
apropiat de starea noastra,
si felinare sa fileze pe cuprins,
sa fie focul viu in soba
ca sa lasam la garderoba
aceste...haine de-mprumut ce ne-au cuprins.
Sa nu mai vina nicio veste,
sa fie doar atat, ce este,
si sa se-auda-n noapte un fluierat de tren...
si-apoi, pianul din odaie
sa se ridice brusc spre ploaie
sa intoneze...o nocturna de Chopin.
Sa nu ne mai rostim cuvinte,
ci-ntr-o-aducere aminte,
sa ne iubim stangaci, brutal, ca doi copii,
dar, mai ales, as vrea sa ploua,
sa rupa lumea pe din doua,
sa crape-n noapte aguridele tarzii.
Si ploaia bate-n obiecte
si sunt ecouri indirecte
si nu-i nimic linistitor ca ritmul ei,
simt un fior in talpi si-n ceafa,
iar vinul negru din carafa
parca e sangele jertfelnicilor miei.
Ceva se misca in natura
si starea noastra mai e pura,
daca iubim aceasta ploaie din pervaz,
pe-acoperisuri de sindrila,
intr-o rasfrangere umila,
cad lacrimi triste dinspre universul treaz.
Scoate din priza telefonul
sau vezi sa nu-i mai vina tonul
si numarul de casa fa-l pierdut,
ti-am spus ca nu mai vreau vreo stire,
decat ideea de iubire,
si ca in rest, e totul searbad si pierdut.
Mi-e dor s-aud atat pe lume,
cum blanda ploaie fara nume
se pregateste sa ne spele de erori,
din toate marile razboaie
acest comunicat : "E PLOAIE !",
la buletinele de stiri, de zece ori.
Sa fie ploaie pe fereastra
apropiat de starea noastra,
sa se rasfranga rece-n luciul de cutit
si, ca nici ploaia sa te-nhate,
eu sa te tin mereu in brate,
sa-ti spun ca graul din fereastra...a-ncoltit.
apropiat de starea noastra,
si felinare sa fileze pe cuprins,
sa fie focul viu in soba
ca sa lasam la garderoba
aceste...haine de-mprumut ce ne-au cuprins.
Sa nu mai vina nicio veste,
sa fie doar atat, ce este,
si sa se-auda-n noapte un fluierat de tren...
si-apoi, pianul din odaie
sa se ridice brusc spre ploaie
sa intoneze...o nocturna de Chopin.
Sa nu ne mai rostim cuvinte,
ci-ntr-o-aducere aminte,
sa ne iubim stangaci, brutal, ca doi copii,
dar, mai ales, as vrea sa ploua,
sa rupa lumea pe din doua,
sa crape-n noapte aguridele tarzii.
Si ploaia bate-n obiecte
si sunt ecouri indirecte
si nu-i nimic linistitor ca ritmul ei,
simt un fior in talpi si-n ceafa,
iar vinul negru din carafa
parca e sangele jertfelnicilor miei.
Ceva se misca in natura
si starea noastra mai e pura,
daca iubim aceasta ploaie din pervaz,
pe-acoperisuri de sindrila,
intr-o rasfrangere umila,
cad lacrimi triste dinspre universul treaz.
Scoate din priza telefonul
sau vezi sa nu-i mai vina tonul
si numarul de casa fa-l pierdut,
ti-am spus ca nu mai vreau vreo stire,
decat ideea de iubire,
si ca in rest, e totul searbad si pierdut.
Mi-e dor s-aud atat pe lume,
cum blanda ploaie fara nume
se pregateste sa ne spele de erori,
din toate marile razboaie
acest comunicat : "E PLOAIE !",
la buletinele de stiri, de zece ori.
Sa fie ploaie pe fereastra
apropiat de starea noastra,
sa se rasfranga rece-n luciul de cutit
si, ca nici ploaia sa te-nhate,
eu sa te tin mereu in brate,
sa-ti spun ca graul din fereastra...a-ncoltit.
