Adrian Pãunescu - Eu fãrã tine

Şi brusc am înteles că fără tine
Nici eu în toate minţile nu sunt,
Să fug şi să mă-ntorc aici îmi vine,
Să nu-mi mai aflu locul pe pământ.

Atât de grabnic mi-ai intrat în sânge,
Atât de mult trăieşti în sinea mea,
Încât şi zgâriindu-mă n-aş plânge,
Temându-mă că-n stropi te pierd cumva.

Nu este primăvară nicăierea,
Cu muguri morţi paltonul ţi-l închei.
Cu fierea primăverii caut mierea,
Iar tu exişti, iubito-n locul ei.

Şi brusc am înteles că fără tine,
Eu însumi mor şi nu pot învia,
Deşi am fost născut, cum ştii prea bine,
Ca să te apăr şi-mpotriva ta!