Imi era bine. Eram impacat cu mine insumi, eram fericit. Apoi ai aparut tu. Te cautasem aproape o viata. Timp de aproape 3 decenii, ti-am conturat imaginea in vis. Speram sa intalnesc pe cineva ca tine. Si...ai venit! Ai aparut pe neasteptate, ca o raceala. Mi-ai aratat ca viata e mult mai frumoasa decat o visasem eu vreodata. Mi-ai redat increderea in iubire, m-ai facut sa visez la o fericire care avea sa ramana neimplinita, din momentul in care ai decis ca vei pleca. Mi-ai dat un scop vietii. Acum stiam! Trebuia sa te fac fericita, cu orice pret! Asta era menirea mea! Tu erai! Tu...esti! Pe tine te asteptasem atatia ani, si meritase! Erai totul, era ca un basm la inceput! Simteam ca sunt viu din nou. Incepusem sa visez... Dar, in loc sa te fac fericita, eu ti-am furat, bucatica cu bucatica, fericirea pe care tu ti-ai cladit-o cu greu. Cum?...nu stiu. Dar am ajuns aici, sa fiu o prezenta neagreata, dupa ce, cu cateva luni inainte, ma considerai "the one". Asa ca...nu-mi ramane decat sa ma retrag. Pacat ca nu o mai pot face cu capul sus! Trebuia sa fi plecat eu, cand am vrut si cand eram in stare. Trebuia sa nu ma fi mintit, amagit, sa nu ma lasi sa traiesc cu speranta ca, intr-o zi, ne-am putea privi din nou ca la inceput, cu aceeasi sclipire in ochi. Aici ai gresit tu, iar asta e singurul lucru pe care nu ti-l voi ierta niciodata! Ca mi-ai dat sperante, in incercarea de a indulci despartirea...cand tu stiai deja ca nu te vei mai intoarce. Dar asa esti tu, miloasa. Insa, mai mult rau mi-ai facut.
O singura intrebare am, la care nu cred ca voi primi vreodata raspuns: cum poti sa-i spui cuiva ca il iubesti, iar a doua zi sa zici "lasa-maaaa!", cand el iti declara acelasi lucru? Cum poti sa-i spui cuiva sa plece, apoi sa-l chemi iar? De ce o faci? Din compasiune? Ti-e mila de suferinta lui? De ce nu ai ascultat de la bun inceput, cand ti-a zis ca flacara l-ar mistui? De ce nu l-ai lasat linistit, fara sa sufere? Pentru ca suntem niste egoisti. Cred ca asta e dragostea, pana la urma: egoism. Iti doresti ca cealalta persoana sa fie fericita alaturi de tine. Cateodata, nici nu conteaza daca mai e fericit sau nu. Tu il vrei acolo, pentru ca asta te face pe tine fericit! Iti suna cunoscut? Mie da. Asta fac eu in momentul de fata. Incerc sa ma agat de orice, sa trag cu dintii de tine, numai sa ramai aici, sa nu pleci. Dar ce rost are, atat timp cat eu nu mai sunt motivul zambetului tau, ba chiar incep sa ma intreb daca m-ai iubit vreodata? Ma simt mai implinit?
Se spune ca, daca iubesti pe cineva, il lasi sa plece. Ei, bine...eu te iubesc!
O singura intrebare am, la care nu cred ca voi primi vreodata raspuns: cum poti sa-i spui cuiva ca il iubesti, iar a doua zi sa zici "lasa-maaaa!", cand el iti declara acelasi lucru? Cum poti sa-i spui cuiva sa plece, apoi sa-l chemi iar? De ce o faci? Din compasiune? Ti-e mila de suferinta lui? De ce nu ai ascultat de la bun inceput, cand ti-a zis ca flacara l-ar mistui? De ce nu l-ai lasat linistit, fara sa sufere? Pentru ca suntem niste egoisti. Cred ca asta e dragostea, pana la urma: egoism. Iti doresti ca cealalta persoana sa fie fericita alaturi de tine. Cateodata, nici nu conteaza daca mai e fericit sau nu. Tu il vrei acolo, pentru ca asta te face pe tine fericit! Iti suna cunoscut? Mie da. Asta fac eu in momentul de fata. Incerc sa ma agat de orice, sa trag cu dintii de tine, numai sa ramai aici, sa nu pleci. Dar ce rost are, atat timp cat eu nu mai sunt motivul zambetului tau, ba chiar incep sa ma intreb daca m-ai iubit vreodata? Ma simt mai implinit?
Se spune ca, daca iubesti pe cineva, il lasi sa plece. Ei, bine...eu te iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu